marți, 28 decembrie 2010

Sapunurile "melt &pour"


Pe langa sapunurile facute direct din uleiuri si soda se mai pot face si sapunuri din...sapun prefabricat. Textura sapunului nu este prea placuta (pentru mine cel putin, am impresia ca seamana cu un cauciuc), nu prea stii exact ce contine acel sapun prefabricat pe care-l topesti, dar te poti juca cu forme, culori si mirosuri cu mult mai multa usurinta. Cel din fotografie contine un sapun neutru transparent pe care l-am colorat cu albastru de metil si l-am pafumat cu lavanda si o "baza" alba parfumata cu bergamota. Stratul intermediar, bleu pal, a iesit involuntar pentru ca am topit niste bucati albe in vasul cu resturi albastre :D.
Este un fel de haut cuture, un sapun pe care mai bine il prezinti ca design decat sa-l utilizezi :)

luni, 20 decembrie 2010

O baie fierbinte cu turta dulce, va rog :)


Afara este frig, ai alergat o zi intreaga dupa cadouri. Ajungi acasa si te-ai baga in apa fierbinte, sa stai acolo pana ti se inmoaie toate oscioarele degerate. Dar...ce turta dulce bine mirositoare am luat din drum, oare as putea sa fac o baie si sa si adulmec minunatia aia de miros? Ei bine, se poate! Bombite de baie parfumate exact ca o turta dulce! Cardamon, anason stelat, cuisoare, nucsoara, scortisoara, toate la un loc pentru cel mai delicios rasfat ;)

luni, 13 decembrie 2010

Rosu si verde

Ulei extravirgin de masline, ulei de jojoba, ulei din germeni de grau. Adaus de argila verde si argila rosie intr-o cantitate tocmai buna si pentru cei cu pielea mai sensibila.

luni, 6 decembrie 2010

Maica Domnului

Rugaciune catre Maica Domnului


Imparateasa noastra cea preabuna si nadejdea noastra, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti si acoperitoarea celor necajiti; vezi nevoile noastre, vezi mahnirea noastra, ajuta-ne ca pe niste neputinciosi, hraneste-ne ca pe niste straini; necazurile noastre le stii, deci dezleaga-le precum voiesti caci nu avem alt ajutor afara de Tine, nici alta mangaiere buna, ci numai pe Tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ne pazesti si sa ne acoperi in vecii vecilor. AMIN!

duminică, 28 noiembrie 2010

Happy feet


La solicitarile pline de patos ale unor doamne aflate in mare suferinta, am mesterit o minunata crema pentru calcaie. Faci o baie fierbine, cureti bine pielea moarta de pe picioare, le usuci bine si le dai cu crema. Pui in picioare o pereche de sosete din bumbac sau de lana si stai in pat. Daca faci asta seara, pana dimineata vei avea niste calcaie ca noi. Pentru calcaie ca de bebelus repetati povestea timp de o saptamana. Crema are la baza uleiul meu preferat, cel de masline, alaturi de care mai pun umarul si uleiul de samburi de struguri, untul de mango - foarte cremos si hidratant, apa de trandafiri in care am dizolvat ingredientul secret si pentru un adaus de emoliere am pus si niscaiva lanolina. Pentru ca si picioarele noastre merita un pic de parfum am aromat toata "lucrarea" cu ulei esential de ienupar, lavanda si lamaie. Aceste uleiuri au proprietati antiinflamatorii, de regenerare epiteliala, de relaxare. Toate aceste eforturi trebuiesc facute din timp daca vreti sa purtati de revelion cei mai frumosi pantofi decupati ;)
Toate cele bune!
P.S. Nu uitati de scrisoare pentru Mos Nicolae!

duminică, 21 noiembrie 2010

Bonsaiul care infloreste !


Anul trecut am primit de ziua mea un bonsai. Carat in sacosa de la florarie la petrecere, de la petrecere acasa prin frig si ceata. Acasa l-am gazduit pe pervazul generos, langa orhideea inflorita (o alta poveste frumoasa). A crescut nebuneste, l-am tuns de doua ori, asta vara aproape a murit (cand am plecat in concediu si nu l-am mai mangaiat), si-a revenit spectaculos, l-am mai tuns odata si acum INFLORESTE! Nu am auzit pe nimeni caruia sa-i infloreasca bonsaiul tinut in conditii de apartament. Abia astept sa-si deschida bobocii!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Ingrijirea tenului gras


Zilele astea m-am documentat intens in domeniul ingrijirii pielii cu exces de sebum. Compiland informatiile din dermatologie cu cele despre insusirile diverselor "substante" de prin casa omului iata ce a iesit:
Masca pentru ten gras
30 g drojdie de bere cat mai proaspata se amesteca cu zeama de lamaie sau de portocale pana devine o pasta. Se intinde pe fata curata si incalzita deasupra unei bai de aburi - cu ceva menta este excelent. Se lasa 20 de minute si apoi se curata si se clateste fata cu apa minerala.
Concluzia "cobaiului " utilizat: pielea se pastreaza mata aproape toata ziua.
Sfaturi suplimentare - nu faceti exces de produse cosmetice care sa va usuce fata! Efectul va fi taman invers, pielea va secreta si mai mult sebum. Pentru ca pielea grasa poate fi deshidratata folositi cat se poate de des ape florale - de portocal sau de trandafiri. In loc de apa de robinet spalati fata cu apa minerala plata.
Daca doriti o masca hidratanta si matifianta in acelasi timp folositi iaurtul, simplu sau amestecat cu suc de lamaie/castraveti.
Daca aveti o fata cu pete puteti adauga in mastile facute o lingurita de apa oxigentata sau bicarbonat de sodiu, ambele au actiune de albire a pielii.
O zi minunata si plina de soare!

marți, 16 noiembrie 2010

In cautarea raspunsului


M-am apucat aproape acum doi ani sa-mi fac sapunul meu asa cum imi place mie: fara chimicale fara mirosuri traznitoare, fara o patrime crema hidratanta. Pentru ca nu poti sa faci numai o bucata de sapun am inceput sa le fac cadou. Cei ce le-au folosit s-au aratat incantati si m-au impins in lumea turbata a comertului. Ca sa fi competitiv trebuie sa ai un blog, cel putin un magazin virtual personal sau sa-ti vinzi produsele pe magazine deja celebre , sa ai un link pe nu stiu unde, sa mergi la targuri, sa socializezi la diverse evenimente de profil si asa mai departe.
Intrebarile mele sunt: in aceste conditii "agitate" cand mai ai timp sa savurezi ceea ce faci? Unde mai este placerea amestecurilor facute pentru suflet si nu pentru buzunar? De ce trebuie sa fac sapun cu ulei de cocos, care se vinde bine pentru ca face spuma, cand mie-mi place cel din ulei de masline? De ce trebuie sa raspund politicos atunci cand sunt intrebata daca nu am sapun roz? Oare toata aceasta agitatie in jurul buzunarelor nu dauneaza inimii?

vineri, 29 octombrie 2010

Biologia credintei

O viata fara Iubire este lipsita de valoare
Iubirea este Apa Vietii
Bea-o pana la capat cu inima si cu sufletul

"Biologia credintei" este o carte interesanta pentru viitori parinti si nu numai. Ca sa va trezesc interesul va citez urmatorul fragment:
"

Cresterea constienta a copiilor

Cresterea constienta a copiilorFara indoiala ca ati auzit argumentul seducator ce sustine ca imediat ce parintii isi transmit genele copiilor lor, ocupa apoi locul din spate in viata acestora; ei trebuie apoi doar sa se abtina de la a abuza de copiii lor, trebuie sa-i hraneasca, sa-i imbrace si apoi sa astepte sa vada unde ii conduc genele preprogramate. Aceasta notiune le permite parintilor sa-si continue viata pe care o duceau inainte de nasterea copiilor, ei putand sa-si lase pur si simplu copiii la cresa, cu ingrijitorii de copii sau la gradinita. Este o idee seducatoare pentru parintii ocupati si/sau lenesi, precum si pentru parintii ca mine, care au copii cu personalitati radical diferite. Obisnuiam sa cred ca fiicele mele sunt diferite deoarece au mostenit seturi diferite de gene in momentul conceptiei - un proces aleator de selectie in care mama lor si cu mine nu am avut nici un rol. La urma urmei, ma gandeam, au crescut in acelasi mediu, deci motivul existentei acelor diferente trebuie sa fie natura (genele).

Realitatea, din cate stiu acum, este foarte diferita. Stiinta de frontiera confirma ceea ce mamele si tatii iluminati au cunoscut dintotdeauna: ca parintii conteaza - in ciuda cartilor bine vandute care incearca sa-i convinga ca nu asa stau lucrurile. Pentru a-l cita pe dr. Thomas Verny, un pionier in domeniul psihiatriei prenatale si perinatale: "Rezultatele aparute in literatura examinata de-a lungul deceniilor stabilesc fara nici o indoiala ca parintii au o influenta coplesitoare asupra atributelor mentale si fizice ale copiilor pe care ii cresc." (Verny si Weintraub, 2002)

Verny spune ca aceasta influenta incepe nu dupa, ci inainte de nastere. Cand Verny a sustinut pentru prima data, in cartea The Secret Life of the Unborn Child, ca influenta parintilor se intinde chiar si in perioada de gestatie, dovezile stiintifice erau inca putine la numar, iar expertii au fost sceptici. (Verny, 1981) Deoarece savantii credeau ca creierul uman nu devine functional decat dupa nastere, se presupunea ca fetusii si bebelusii nu au amintiri si nu simt nici o durere. La urma urmei, nota Freud - care a creat termenul de "amnezie infantila" - majoritatea oamenilor nu-si amintesc nimic din ce s-a intamplat inaintea varstei de 3-4 ani.

Oricum, specialistii in neurologie si in psihologia experimentala demoleaza acum mitul ca bebelusii nu-si pot aminti - sau, de fapt, invata - si impreuna cu acesta si notiunea ca parintii sunt simpli spectatori la desfasurarea vietilor copiilor. Sistemul nervos al fetusilor si al nou-nascutilor are posibilitati senzoriale si de invatare foarte vaste, precum si un tip de memorie pe care neurologii o numesc "memorie implicita".

Alt pionier al psihologiei prenatale si perinatale, David Chamberlain, scrie in cartea The Mind of Your Newborn Baby ("Mintea noului tau nascut"): "Adevarul este ca mult din ceea ce am crezut noi in mod traditional despre bebelusi este fals. Ei nu sant fiinte simple, ci complexe si fara varsta - mici creaturi cu ganduri neasteptat de mari." (Chamberlain, 1988)

Aceste mici si complexe creaturi au in pantecele matern o viata anterioara nasterii care le influenteaza profund comportamentul si sanatatea pe termen lung: "Calitatea vietii in pantecele matern, casa noastra temporara de dinainte de a ne naste, ne programeaza predispozitia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet, obezitate si o multime de alte conditii ale vietii ce va urma," scrie dr. Peter W. Nathanielsz in Life in the Womb: The Origin of Health and Disease ("Viata in pantecele matern: Originea sanatatii si a bolii"). (Nathanielsz, 1999)"


Dr. Bruce Lipton este o autoritate pe plan international in relatia dintre stiinta si spirit. Specialist in biologie celulara, a predat aceasta materie la University of Wisconsin's School of Medicine, iar mai tarziu a efectuat studii deschizatoare de drumuri la Stanford University's School of Medicine. A fost invitat sa vorbeasca la zeci de emisiuni radio si TV, precum si la conferinte nationale. Studiile sale despre membrana celulara au prevestit noua stiinta a epigeneticii si au facut din el o personalitate a Noii Biologii.
Pentru mai multe detalii despre dr. Lipton si cercetarile sale vizitati pagina de internet http://www.brucelipton.com/.
Cartea se gaseste in librarii tiparita de editura "For you"

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Ninon de l'Enclos


Pe numele ei adevarat Anne, s-a nascut la 1620 si a trait 85 de ani, o varsta remarcabila pentru acele vremuri. Ceea ce este si mai remarcabil este ca se spunea despre ea ca la 80 de ani arata ca la 30. Cu fata neteda si fara riduri, cu un decolteu splendid si ca atare cu o multime de amorezi. Este femeia despre care se spune ca ar fi primit din partea cardinalului Richelieu suma de cincizeci de mii de coroane pentru o noapte de amor.
Secretul acestei frumuseti? O "banala" crema de noapte care ajuta pielea sa-si pastreze supletea si prospetimea. Din pacate ingredientele originale sunt greu de gasit la ora actuala - reteta contine spermantet, care este o substanta ceroasa obtinuta din grasime de balena.
Reteta initiala, asa cum a fost ea dezvaluita la 1710 de catre ingrijitoarea personala a doamnei, dupa moartea lui Ninon, contine ulei de migdale, osanza de porc , spermantet si suc de ceapa.
Pornind de la aceste informatii am cautat variante de grasimi cu proprietati asemanatoare pentru a imi face o crema care sa fie pe placul meu si sa aiba macar jumatate din eficienta celei originale.
Am pastrat uleiul de migdale si sucul de ceapa iar in locul spermantetului am utilizat ceara de albine si in locul osanzei de porc am folosit unt de mango.
Pana la sfarsitul anului aceasta va fi singura crema de fata pe care o voi utiliza. Daca are efect ma apuc s-o produc pentru vanzare. Daca mai este cineva interesat sa devina cobai in acest experiment cosmetic astept un mesaj :)
O zi minunata cu mult soare.

vineri, 15 octombrie 2010

Tinerete fara batranete


O masca excelenta care efectiv iti ia de pe fata 5 ani! Foarte usor de preparat in casa, foarte usor de aplicat. Ce aveti nevoie?
- o ora special rezervata pentru rasfat (fara telefoane, pisici, catei, copii, bucate si alte lucruri importante si evident extrem de urgente)
- 1 lingurita de miere
- 6 lingurite de ulei de migdale dulci (poate fi si ulei de samburi de caisa sau de borago sau de luminita - evening primrose)
- 2 lingurite de pudra de migdale (migdale crude macinate cu blenderul sau in mojar)
- 3 picaturi de ulei esential de geranium (sau lavanda, neroli, portocal)

Mod de preparare:
Intr-un bol de sticla puneti mierea, uleiul si pudra de migdale. Tineti bolul deasupra unui vas cu apa fierbinte pana cand amestecul de masca se incalzeste si se omogenizeaza , adaugati uleiurile esentiale si amestecati bine. Masca trebuie sa fie calda (38-40 grade).

Curatati fata bine cu produsele dvs. obisnuite. Aplicati masca pe fata curata si lasati-o timp de 20 – 30 minute. Stergeti apoi fata cu un disc demachiant si clatiti cu apa plata sau cu o apa florala (trandafiri, flori de portocal).

Voila! FARA RIDURI!!

Urmeaza secretele frumoaselor frantuzoaice ;)

marți, 31 august 2010

PADINA FEST!!!!


Ce este Padina Fest?

* Manifestare la mare inaltime pentru iubitorii muntelui
* Modalitate de exprimare a tuturor satisfactiilor pe care le poate oferi muntele
* Cea mai VERDE miscare facuta in Romania la mare altitudine
* Imbinarea muzicii cu natura
* Cel mai original cinematograf de la peste 1499m inaltime

Ce poti face aici?

*
Workshop-uri de: origami, hartie manuala, poi-uri si lectii de chitara!
*
Echilibru la 1500 de metri inaltime alaturi de Pro Boulder Project si Gibbon Slackline
*
O sa avem parte de consursuri de catarat pe plasa
*
Solutia cea mai ieftina si cea mai eco de a veni la Padina Fest: partajarea masinii
*
Stillborn si-au anuntat venirea
*
MAINILE SUS pentru Suie Paparude la Padina Fest!
*
Emeric Imre o sa fie cu noi la Padina Fest!
*
Titus Constantin si-a anuntat venirea!
*
Tapinarii vin si ei!
*
Micul Paris au confirmat ca vin!
*
OCS si-au anuntat venirea la Padina Fest!
*
Padina Fest spune Hello! celor de la Les Elephants Bizarres!
*
Kumm canta la Padina Fest!
*
Vine Toulouse Lautrec!
*
Camelia ne pregateste cadouri surpriza!

*
Pentru ca diminetile te pui in miscare mai greu, ne-am gandit sa-ti aducem instructorul tau personal de sport. Iulian va avea grija sa iti incalzesti inchieieturile, ligamentele si muschii, astfel incat vei fi energizat pentru o zi plina de aventuri.

*
Oina este sportul nostru national, iar la Padina Fest vei putea sa iti reamintesti regulile jocului si sa descoperi cat de mult iti place. Oraganizatorii impreuna cu Ascociatia Oina iti vor pune la dispozitie echipamentele, terenul si indrumarea de care ai nevoie.

http://www.padinafest.ro

luni, 30 august 2010

Sfaturi Ayurvedice

Pielea noastra este un organ care respira si se hraneste, asa ca ar trebui sa dam aceiasi atentie produselor cosmetice pe care le folosim ca si alimentelor. Pielea este o reflexie a ceea ce se petrece in corpul nostru, drept pentru care nu ne putem astepta sa avem o piele frumoasa si sanatoasa daca stilul nostru de viata nu se afla in armonie cu constiutia noastra. In Ayurveda sunt descrise trei tipuri de constitutii: Vata, Pitta si Kapha.

Fiecare tip de piele are nevoie de o anumita ingrijire pentru a fi stralucitoare. Ideal ar fi ca fiecare sa-si faca un test prin care ca se lamureasca in ce categorie de constitutie se incadreaza astfel incat sa poata adopta un regim de viata sanatos pentru constitutia pe care o are.

Pana atunci eu va ofer cateva idei generale despre tipurile de piele si ce puteti face pentru a imbunatati aspectul tenului vostru:

Pentru toate tipurile de constitutii, dimineata , pe stomacul gol , beti o cana de apa fierbinte in care ati stors zeama unei lamai. Acesta este un foarte bun stimulent al sistemului digestiv si ajuta la eliminarea toxinelor din organism.


Piele tip Vata

Tipul Vata are ca element dominant aerul /spatial. In general pielea tip Vata este subtire, uscata, delicata, cu pori mici si racoroasa la atingere. Daca exista un exces de Vata pielea va fi aspra, excesiv de uscata si va avea problem legate de exeme, descuamari. Cea mai mare problema a pielii tip Vata este predispozitia la aparitia ridurilor timpurii si pierderea elasticitatii pielii.

Recomandari pentru pielea tip Vata:
- evitati expunerea la frig si la vant

-dieta optima este alcatuita din cereale, supe si mancaruri calde, nu foarte picante. Fructele trebuie sa fie dulci si zemoase. Apa este absolut necesara pentru hidratare iar ca ceaiuri cele mai bune sunt cele de musetel si ghimbir. In alimentatie este ideala folosirea grasimilor sanatoase cum ar fi ghee sau ulei de masline.

- ideal este masajul zilnic cu ulei cald de susan

- folositi produse cosmetice pentru pielea sensibila, pe cat posibil fara chimicale daunatoare. Uleiurile esentiale recomandate sunt cele de lavanda, trandafir, santal . NU folositi uleiurile esentiale nediluate! Pentru pielea tip Vata uleiul de dilutie este cel de seminte de susan iar raportul de diluare trebuie sa fie cat mai mare (1-5 picaturi ulei essential la 10 ml ulei de susan). Ideal este sa incepeti cu cantitatea minima de ulei essential si sa faceti propriile teste de toleranta.

- Vata este echilibrata prin meditatie, pranayama si yoga


Pielea tip Pitta
Elementul predominant in Pitta este focul. Pielea tip Pitta este calda, deschisa la culoare – rozacee, se arde usor la soare, tendinta de formare a pistruilor si a alunitelor. Excesul de Pitta determina aparitia acneei, cuperoza,pete si pigmentari.


Recomandari pentru pielea tip Pitta:
- evitati soarele si caldura

- dieta ideala pentru Pitta este cea nu foarte fierbinte, picanta sau sarata. Evitati carnea si acoolul. Alimentele ideale sunt legumele fierte in aburi, folositi coreandru, chimen si fenicul pentru aromatizare. Fructele trebuie sa fie dulci si racoritoare . Apa este obligatorie. Sucul de aloe este recomandat.

- uleiul de masaj sau pentru diluarea uleiurilor esentiale este cel de cocos. Uleiuri esentiale recomandate sunt cele de lavanda si trandafir.

- folositi produse cosmetice cat mai naturale. Cele mai bune sunt cele care contin trandafir (ulei, petale, apa de roze)


Pielea Kapha
Elementele dominante sunt apa si pamantul. Pielea Kapha este palida, groasa, uleioasa, moale si rece. Avantajul major este ca imbatraneste foarte tarziu si frumos, fara riduri. Este cea mai toleranta piele. Excesul de Kapha determina pori mari, puncte negre si exces de grasime.

Recomandari pentru pielea Kapha:
- Pielea tip Kapha are tendinta de a acumula toxine mai mult ca oricare alta piele asa ca exfolierile si curatarile profunde, saptamanale, sunt binevenite.

-evitati mancarurile reci, grase si dulci. Evitati prajelile. Ideale sunt legumele asezonate cu condimente astringente ca piperul , patrunjel, ghimbir.

- faceti sport zilnic pentru imbunatatirea circulatiei.

- uleiurile esentiale recomandate sunt cele de busuioc, camphor si rasinoase (pin, brad). Uleiul purtator este cel de jojoba


In general folositi produse care nu au fost testate pe animale, sunt fara parfumuri si coloranti sintetici, fara produse petrochimeice, alcooli, uleiuri minerale, parabeni sau alte realizari ale chimiei modern. Si mai ales, NICIODATA nu va culcati fara sa va curatati fata!
In timpul noptii piele se reface, ca intregul noastru organism, si de aceea este bine s-o lasam sa respire cat mai usor.

O zi minunata va doresc!



vineri, 30 iulie 2010

La munte sau la mare, soare sa fie!


Toata iarna am plans dupa soare! Acum, normal, ne plangem de arsuri :). Vreti un bronz frumos? Vreti sa aratati senzational la intoarcerea din concediu, nu ca un fel de lepros de pe care curg piei? Vreti sa scapti de usturimea aia ingrozitoare? Nimic mai simplu! Iata cateva sugestii utile:
Kit de vacanta: suplimente nutritive cu caroten, ulei de masline, ulei de floarea soarelui, unt de shea, ulei esential de lavanda, bicarbonat de sodiu
Inainte de plaja
Cu cateva zile inainte de concediu incepeti sa luati un supliment nutritiv cu caroten - de la plafar. O pastila pe zi stimuleaza producerea de melanina la nivelul pielii astfel incat soarele nu va va arde din prima (continuati sa luati pana cand pielea este bronzata si nu se mai arde). Intrebati-va medicul de familie daca nu are ceva impotriva.
Ingrijiti-va pielea cu ceva mai multa atentie: dupa baie folositi pe tot corpul , la alegere, ulei de argan, ulei de masline, unt de cacao, unt de shea sau in aceste timpuri grele chiar si cu ulei de floarea soarelui presat la rece (continutul de vitamina E este foarte ridicat).

La plaja
Folositi creme cu factor de protectie adecvat tipului dvs. de piele. Puteti sa "imbunatatiti" crema respectiva amestecand-o cu ulei de masline sau cu unt de karite.
Nu stati la soare in miezul zilei, chiar daca v-ati dat cu crema sau ati luat suplimente cu caroten.

Dupa plaja
Conversatia a fost atragatoare si berea rece si ati uitat sa va dati cu crema si sunteti rosu ca un rac! Puteti sa diminuati neplacerea facand o baie calduta in care adaugati continutul a doua plicuri de bicarbonat de sodiu (din magazin, raionul materii prime pentru prajituri). Ungeti apoi pielea cu ulei de masline sau unt de shea sau ulei de floarea soarelui (presat la rece) in care puteti adauga 1-2 picaturi de ulei esential de lavanda. Puteti face chiar o solutie din apa (distilata - de la farmacie) si ulei esential de lavanda - la 100 ml apa 1-2 picaturi de ulei. Pulverizati usor zonele afectate. Daca arsura este grava este indicat sa mergeti la doctor.
Daca ati fost prevazator si nu semanati cu un rac fiert, un dus caldut urmat de un masaj cu ulei este bine venit. Pielea este supusa "agresivitatii" soarelui si trebuie ajutata sa faca fata. Uleiul de masline, untul de shea si, pentru cei cu dare de mana, uleiul de argan ajuta la refacerea echilibrului hidrolipidic al pielii si va ajuta sa nu va cojiti si mai ales sa nu faceti riduri.
Vacanta placuta si mult soare!

marți, 27 iulie 2010

AFRICA, AFRICA - uleiul de argan


Strabatand Marocul, dupa ce treci prin straniile peisaje ale muntilor Atlas, intre Essaouria si Agadir poti vedea rezervatia de arganieri (Argania spinosa) ocrotita de UNESCO din 1998.

Este o imagine impresionanta pe doua planuri: te copleseste puterea unui arbore care traieste 200 de ani intr-o zona nu foarte prietenoasa si apoi te uimeste tenacitatea si incapatanarea caprelor! Imaginati-va acesti arbori seculari care au in varf...o ciurda de capre :).

Mi-am adus aminte de aceste imagini in dimineata asta cand ma rasfatam cu ulei de argan.

Uleiul de argan este considerat unul dintre cele mai pretioase uleiui din lume datorita arealului restrans in care traieste arborele de argan (Arganierul este specie endemica Marocului).

Dar si mai valoroase sunt beneficiile oferite de acest “aur verde al Marocului”! Populatia marocana, in mod special femeile berbere, foloseste uleiul de argan atat ca aliment, ca medicament cat si ca produs cosmetic.

Daca ati ajuns in Maroc stiti foarte bine ca e tare greu sa spui ce varsta are doamna cu care conversezi. Toate au o fata foarte frumoasa, extrem de luminoasa si bine ingrijita, aproape fara riduri chiar si la varste respectabile!

Ce poti face cu uleiul de argan? Poti trata reumatismul prin masaje cu ulei pe articulatiile dureroase, poti ameliora pana la disparitie pseuriazisul, poti reduce nivelul de colesterol, stabilizeaza tensiunea arteriala, ajuta la stoparea caderii parului, reduce vergeturile, reduce ridurile, reda pielii aspectul ferm si tanar, reduce petele produse de soare, ajuta la regenerarea pielii arse, intareste unghiile, ajuta la eliminarea senzatiei de picioare grele. Si cred ca nu am enumerat chiar tot ce poate face acest ulei fermecat.

De unde atata potential reparator? Pai datorita compozitiei foarte bogate in antioxidantii facatori de minuni (vitamina E, tocoferol, polifenol si caroten). Se pare ca in materie de continut de antioxidanti este superior chiar si uleiului de masline.

Pentru pielea uscata, deshidratata, arsa de soare sau pur si simplu imbatranita uleiul de argan este MAGIC! In aproximativ 2-3 saptamani incepi sa iti zambesti singur dimineata in oglinda si sa te minunezi de cat de bine arata pielea ta. Este catifelata, elastica, cu un aspect sanatos si luminos si chiar cu mai putine riduri fine. Si ce este la fel de bine, este ca 50 de ml de ulei dureaza muuuult mai mult decat 50 ml de crema de noapte. Si nici nu are in compozitie tot felul de compusi de aluminiu sau parabeni sau mai stiu eu ce minuni ale chimiei contemporane.

Iar daca modul vostru de viata este cu adevarat “verde” veti fi si mai multumiti afland ca uleiurile produse cu certificare eco sunt produse in mod traditional, de comunitati berbere, in mod special femei care nu au acces la alta forma de venit, iar o parte din banii realizati din vanzarea acestui ulei se reintorc in comunitatile respective.




vineri, 23 iulie 2010

Padina Fest!


Am primit o invitatie foarte frumoasa pentru care ii multumesc lui Filip.
De pe 1 septembrie, aproape o saptamana intreaga plina de actiune: drumetii, plimbari cu balonul, chiar si cu elicopterul, muzica, film, catarare, tiroliana, biciclete, sport, ateliere de manufactura, educatie VERDE! Si ce este cel mai frumos, toate acestea se petrec la MUNTEEE! In poiana generoasa de la Padina!
Bucegii sunt niste munti tare frumosi care din pacate au fost cotropiti de vandalii contemporani: pantofari, paltonari si soferi de duminica," iubitori ai muntelui" care isi exprima dragostea prin fumul gros de gratar si pet-urile uitate pe iarba.
E timpul sa recastigam terenul! Sa curatam iarba, sa inchidem maneaua.
Scoateti bocancii din dulap, pregatiti rucsacul si.....pe munti!
Detalii gasiti aici : http://www.padinafest.ro/
Va astept cu bratele deschise!

marți, 13 aprilie 2010

Africa, Africa


Pentru ca prima calatorie pe care am facut-o in Africa s-a petrecut primavara, asa ma apuca un dor de ea in perioada asta….ceva de speriat. M-as sui in masina si dusa as fi!
Cu ce m-am intors din Africa (da, stiu ca e cam generic dar e mai scurt decat sa insir Maroc, Mauritania, Mali si Senegal ;) )?
Pai, intr-o ordine oarecare si nu completa :
A fost prima oara cand pur si simplu m-a izbit faptul ca nu-ti trebuie NIMIC ca sa fi fericit. Fericirea vine din tine si ti se intipareste pe fata printr-un zambet larg si trece prin tine catre ceilalti printr-o imbratisare. Ca poti sa te bucuri cu inocenta unui copil indiferent de varsta pe care o ai.
M-am intors cu prieteni noi – statul in aceiasi masina zi de zi timp de aproape o luna cu aceleasi persoane te leaga sau te scoate din minti. Am avut de fiecare data norocul de a avea parteneri extraordinari!
Ca diferentele culturale si cele de culoarea pielii sunt usor de trecut si nerelevante daca vrei.
“Mon frere, mon ami” este cea mai eficienta expresie de mediere si de abordare a problemelor, evident insotita de un zambet onest.
Si m-am intors indragostita de bucataria africana: de tadjin-ul marocan si de yassa senegaleza.
Ca sa va faceti o idée iata reteta:

Yassa de pui

6 bucati de pui (cel mai usor picioare si aripi sau un pui intreg casapit in bucati rezonabile)
4 lamai “de zeama” (sau 2 lamai galbene si 3 lime)
4-6 cepe marisoare, de preferinta albe
Jumatate de cana de ulei de arahide (sau de masline)
2-3 frunze de dafin
1 ardei iute
Sare, piper
Se serveste cu orez fiert sau cu cous-cous
Timp de preparare: 12-24 h pentru marinat; o ora pentru finalizare

Ceapa se taie in fasii subtiri; zeama de lamaie, uleiul, foile de dafin, piperul si ardeiul iute (dupa gust si toleranta) se amesteca si se sareaza.
Se amesteca ceapa cu sosul rezultat si se scufunda carnea in marinata (mai puneti zeama de lamaie si ulei daca este cazul). Se acopera bine si se lasa in frigider. Cu cat sta mai mult in sos cu atat carnea va fi mai parfumata si mai moale (mai ales daca folositi un pui de tara).
A doua zi se scoate carnea din sos, se scurge bine si se pune pe gratar. Ideal pe un gratar de carbune dar merge si pe aragaz. Scopul este prajirea zdravana a bucatilor de carne. Nu trebuie sa fie foarte bine patrunse dar este necesar sa fie rumene si usor arse la suprafata.
Separat se scoate ceapa din marinata scurgandu-se bine. Se caleste intr-o cratita suficient de mare incat sa cuprinda in final toate bucatile de pui si marinata.
Ceapa se tine pe foc pana devine aurie, cu foarte putine zone arse.
Se pune deasupra marinata si bucatile de pui prajite. Se fierbe la foc mic pana cand bucatile de carne se patrund bine si sosul se ingroasa.
Daca nu s-a facut carnea si v-ar mai trebui zeama este ideal sa adaugati un bullion de pasare sau in extremis apa.
Orezul se fierbe in apa cu sare si eventual cu un pic de unt pentru gust. Cous-cous’ul se prepara conform intstructiunilor de pe pachet. NB- cous-cous nu inseamna paste foarte mici!

Bon apetit mon amis!
P.S. Revin si cu o reteta de tadjin cat de curand.

luni, 12 aprilie 2010

Asteptand...


Au innebunit salcamii
De atata primavara,
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara

Si l-au scos de dimineata
Alb si incarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua

Au innebunit salcamii
Si cu boala lor odata
S-a-ntamplat ceva imi pare
Si cu lumea asta toata

Pasarile aiurite
Isi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Calatoare printre stele

S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma,
Tine luna lunguiata
Ca pe-o inima in palma

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte,
Au innebunit salcamii
Si tu vrei sa fiu cumïnte?
Si tu vrei sa fiu cuminte?

joi, 1 aprilie 2010

Cadoul de la Iepuras - reteta de sapun

Sapun din ulei de masline 100 % (Castile) – tehnica “la rece”

CITITI INAINTE, TOATA RETETA SI INSTRUCTIUNILE PANA LA ULTIMUL RAND!
Materiale auxiliare necesare:
- folie plastic pentru masa
- vas termorezistent pentru dizolvarea sodei (preferabil sticla transparenta– un borcan cu sticla mai groasa)
- vas pentru sapun – sticla sau inox cu capacitate de min. 1.5 l
- pahar masurat lichide
- cantar electronic
- Termometru – cu temperatura superioara la 100 ° C
- Vas pentru masurat soda
- Manusi cauciuc
- Ochelari protectie
- Masca praf
- Halat protectie cu maneci lungi
- Forma pentru sapun – cutie de plastic , carton sau lemn capacitate 1-1.2 litri
- Hartie de copt pentru imbracarea formei
- 2 linguri inox sau spatula din plastic/Teflon
- Lingurita pentru uleiuri esentiale (daca e cazul)
- Blender
- Cratita/oala cu apa fierbinte in care sa intre vasul in care se face sapun
- Prosop gros de invelit forma

Compozitie:
- ulei de masline (extravirgin, pomace sau amestec) – 750 g
- soda caustica fulgi (puritate min. 98 %) – 95 g
- apa distilata pentru uz cosmetic (rece – max. 20 °C) – 250 ml
- ulei esential – dupa preferinta (in functie de tipul de ten)
- ten gras :
- menta – miros slab – 2 lingurite
- miros moderat – 3 lingurite
- miros puternic – 4 lingurite
- tea tree - miros slab – 1 lingurita
- miros moderat – 2.5 lingurite
- miros puternic – 3.5 lingurite
- ten mixt/normal:
- lavanda - miros slab – 2 lingurite
- miros moderat – 3.5 lingurite
- miros puternic – 4.5 lingurite
- bergamot – miros slab – 2.5 lingurite
- miros moderat – 3.5 lingurite
- miros puternic – 4.5 lingurite
- ten uscat :
- patchuli – miros slab – 1.5 lingurite
- miros moderat – 2.5 lingurite
- miros puternic – 3.5 lingurite
- trandafir – miros slab – 1.5 lingurite
- miros moderat – 2.5 lingurite
- miros puternic – 3.5 lingurite
Timp de lucru – min. 2 ore

Mod de lucru:

CITITI INAINTE TOATA RETETA SI INSTRUCTIUNILE DE LA CAP LA COADA!

Se elibereaza in bucatarie (spatiul de lucru) o masa de lucru, chiuveta si aragazul.
Se scot din zona copiii si animalele de companie.
Spatiul in care lucrati trebuie sa fie bine ventilat – sa se deschida macar o fereastra
Se acopera suprafata de lucru cu folia de plastic protectoare, se aduna toate materialele necesare, se taie hartia de copt si se imbraca forma (se pastreaza o bucata de hartie pentru pus deasupra).
Va echipati cu tot echipamentul descris (halat, ochelari, manusi, masca)

Pasul 1. – Cantarirea si dizolvarea sodei

ATENTIE! Soda caustica este un produs extrem de coroziv. Nu umblati cu fulgii de soda si/sau solutia de soda fara echipament de protectie.
Nu manipulati fulgii de soda fara masca, ochelari si manusi.
Praful aparut este foarte iritant pentru caile respiratorii.
Nu manipulati solutia de soda imbracat in haine sumare (pantaloni scurti, maieu). Folositi intotdeauna un halat de protectie cu maneci lungi
Nu lasati punga sau recipientii folositi la indemana copiilor sau animalelor de companie.
In cazul in care va sar stropi de solutie pe piele spalati imediat cu apa rece, cat mai multa si aplicati o solutie diluata de otet.
Daca va sare in ochi spalati imediat cu multa apa si plecati imediat la doctor.
Vasele folosite pentru cantarirea si masurarea sodei se vor spala cu multa apa purtand manusi de protectie. Vasele respective se depoziteaza cat mai ferit si nu se vor utiliza in alt scop.
Pe tot parcursul acestei etape tineti geamul deschis sau ventilatia pornita.
Vasul alocat masurarii sodei trebuie sa fie curat si perfect uscat.
Se cantareste soda cu respectarea stricta a cantitatii din reteta. Cantitatea de soda este calculata pentru un exces de grasime de 6 % , orice marire a cantitatii de soda duce la obtinerea unui sapun mai dur pentru piele - caustic(sapun de rufe de ex.).
Se masoara cantitatea de apa distilata si se pune in vasul de sticla termorezistent.
Apa distilata trebuie sa fie rece.
Vasul termorezistent in care s-a pus apa distilata se pune in chiuveta. Cu foarte mare grija se varsa fulgii de soda. Se amesteca pana la dizolvarea totala a fulgilor.
ATENTIE! Dizolvarea sodei este o reactie exotermica – solutia se va incalzi pana aproape la 100°C !
Este importanta plasarea vasului in chiuveta pentru evitarea accidentelor in cazul in care vasul folosit nu este termorezistent sau are defecte si se sparge!
La dizolvarea sodei se emana vapori care sunt toxici. Nu inhalati, nu stati cu ochii neprotejati. Deschideti geamul/ventilatia.
Lasati solutia sa se raceasca pana la temperatura de 45-50°C.
Racirea se poate accelera dand drumul la apa rece in chiuveta, cu atentie sa nu sara stropi de apa in amestec.

Pasul 2. – cantarirea si incalzirea uleiului

Uleiul de masline cu care lucrati trebuie sa fie in termen de garantie, sa nu prezinte depuneri sau impuritati, sa nu aiba mirosuri neplacute –ranced, mucegait.
ATENTIE! ULEIUL SE CANTARESTE! Cantitatea mentionata in reteta este exprimata in GRAME.
Dupa cantarire uleiul se pune in vasul de sticla sau inox in care se va face sapunul.
Vasul trebuie sa fie curat si uscat, sa nu aiba crapaturi, daca este din sticla.
Se aseaza pe aragaz o oala cu apa fierbinte si se pune vasul cu ulei inauntru.
Uleiul se amesteca usor si se pastreaza in apa fierbinte pana cand ajunge la temperatura de 50°C.

Pasul 3 – amestecarea compozitiei

Cand solutia de soda si uleiul au aceiasi temperatura, respectiv 50°C, se ia vasul cu ulei , se pune pe masa si se toarna foarte usor in el solutia de soda.
ATENTIE! Nu va grabiti tocmai acum! Stropii amestecului sunt si ei caustici.
Se amesteca usor cu lingura de inox sau cu spatula de teflon.
Amestecarea pana la obtinerea sapunului se poate face cu spatula sau cu blenderul.
Daca alegeti varianta manuala luati in considerare un timp de amestecare de min.1 ora.
Se amesteca la inceput in mod constant timp de 15 minute apoi se face pauza 15 minute. Se amesteca apoi in reprize de 5 minute cu 15 pauza pana cand amestecul se ingroasa si capata consistenta unei budinci groase. Pe masura ce se amesteca culoarea se schimba – de la maroniu spre galben pal.
Daca alegeti varianta mecanizata,dupa ce se omogenizeaza amestecul cu lingura, se baga blenderul in vas, cu grija sa nu ramana bule de aer.
Se amesteca in reprize scurte de 15-20 secunde cu 3-5 minute pauza intre ele. Intre reprize se amesteca cu blenderul oprit pentru omogenizare (la punctul de contact cu blenderul se face o pasta iar in restul vasului amestecul este mult mai fluid).
Se continua pana cand amestecul se ingroasa si capata consistenta unei budinci groase. Pe masura ce se amesteca culoarea se schimba – de la maroniu spre galben pal.
In momentul in care amestecul s-a ingrosat de consistenta unei smantane puteti adauga unul din uleiurile esentiale.
ATENTIE! Nu depasiti cantitatea recomandata deoarece uleiurile esentiale pot fi iritante pentru piele. NU folositi uleiuri aromate pentru candela – nu sunt bune pentru piele!
Daca doriti sa combinati uleiurile nu depasiti cantitatea maxima recomandata pentru cel mai puternic (de ex. Tea tree cu lavanda – impreuna maxim 3.5 lingurite).
Dupa adaugarea uleiului essential se continua amestecarea pana la obtinerea consistentei de budinca.
Cand ati ajuns la aceasta faza se toarna compozitia in forma tapetata cu hartie de copt (se poate folosi si folia transparenta).
Se bate bine forma de masa sau intre palme pentru eliminarea bulelor de aer.
Se pune deasupra o foaie de hartie de copt sau o folie transparenta. Se inveleste forma in prosop si se pune intr-un loc ferit sa stea nemiscata (un loc bun este in cuptor unde se si pastreaza mai bine caldura).

Pasul 4 – Scoaterea din forma, taierea, utilizarea

ATENTIE! Manipularea sapunului chiar si in aceasta etapa se face cu manusi deoarece procesul de saponificare nu este inca incheiat.
Sapunul trebuie sa stea in forma minim 24 de ore. Inainte sa-l scoateti verificati-I consistenta. Daca este inca moale mai lasati-l in forma dar descoperit. Nu depasiti insa 72 de ore caci va deveni greu de taiat.
Ca sa poata fi taiat sapunul trebuie sa fie , in consistenta, ca o telemea tare.
Se scoate din forma si se taie cu cutitul dupa preferinta.
Bucatile taiate se vor depozita intr-un loc aerisit, ferit de caldura excesiva, umiditate sau razele directe ale soarelui.
Ideal se recomanda un rastel care sa permita circulatia aerului pe toate partile. Daca nu se poate, atunci este necesara rasucirea bucatilor la fiecare 2 zile.
Sapunul trebuie sa stea la “maturare” minim 4 saptamani. Cu cat perioada de uscare este mai indelungata cu atat sapunul obtinut va dura mai mult in baie.
La utilizare sapunul se va tine intr-o savoniera cu scurgere. Daca il lasati sa stea in apa, glicerina o va absorbi iar sapunul dvs. se va transforma intr-un mucilagiu.

ATENTIONARI:
CA SA LUCRATI ACEASTA RETETA TREBUIE SA AVETI PESTE 18 ANI!
NU lasati la indemana copiilor sau a persoanelor neinstruite punga cu soda caustica sau sticlutele cu uleiuri esentiale.
NU lasati vasele murdare in chiuveta fara sa atentionati ceilati membrii ai familiei asupra lor (vasul in care s-a facut sapunul, vasul in care s-a dizolvat soda, vasul in care s-a cantarit soda).
NU bagati vasul murdar de sapun in masina de spalat vase (face spuma care va da pe afara).
Dupa utilizare soda caustica ramasa se va depozita bine ambalata si inchisa, neaccesibila copiilor sau persoanelor neinstruite, departe de orice sursa de umezeala, ferita de razele soarelui (nu se tine la soare pentru ca se formeaza condens in punga).
Vasele utilizate si blenderul se vor folosi doar pentru acesta activitate .
Informatiile din aceasta reteta nu se pot substitui sfaturilor sau prescriptiilor medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat.Nu ne asumam nici o responsabilitate si nu putem fi facuti vinovati de nici un prejudiciu rezultat in urma folosirii in mod necorespunzator a materialelor mentionate sau a nerespectarii modului de lucru.

joi, 25 martie 2010

Despre sapunul natural


Este bine ca oamenii incep sa se preocupe de viata lor ca ansamblu, nu numai ce mananca ci si cu ce se spala, cu ce se imbraca, ce si cat consuma.
Este hilar cand o fac neintelegand nimic, doar pentru ca asa este la moda.
Multa lume ma intreaba cum merge “biznisul” cu sapunuri si eu le spun ca merge bine, pentru ca sunt multi oameni care constientizeaza importanta calitatii produselor cosmetice, care pun intrebari pertinente si ridica probleme reale.
Pe langa acestia sunt si destul multi care ma uimesc cu tot felul de intrebari, ca de pilda:
- Sapunul asta este facut si cu grasimi naturale?
- Da, raspund, este cu uleiuri vegetale, presate la rece
- Nu, nu, are si grasimi naturale?
- …. adica?
- Pai asa…untura de porc de exemplu.

Si intrebarea numarul doi in ordinea preferintelor mele:
- Sapunul asta este natural?
- Nu
- Pai pe eticheta zice ca e cu ulei de masline. De ce spuneti ca nu este natural?

Asadar,
Sapunul natural este acela care are in compozitie numai produse existente in natura si prelucrate cat mai putin.
Uleiurile sunt presate mecanic, nu sunt rafinate.
Substanta alcalina utilizata se obtine din materie prima “naturala”
Ca sa fie “naturala” soda ar trebui obtinuta prin electroliza clorurii de sodiu (sarea) dar acest procedeu nu este economicos si ca atare soda din sare , de mare eventual, nu prea gasiti sau daca dati peste ea este foarte scumpa.
Varianta B de substanta alcalina naturala este lesia.
Lesia se obtine din cenusa amestecata cu apa (de ploaie) care se lasa cateva zile si apoi se filtreaza si se verifica “taria”. Traditional taria lesiei pentru sapun se masura cu ajutorul unui ou proaspat de gaina iar gospodina stia exact cam cat din ou trebuie sa iasa deasupra astfel incat sa se poata apuca de treaba.
Asa ca, la ora actuala pe piata romaneasca de manufacturieri de sapun eu nu cred ca exista cineva care sa aiba sapun natural 100% atata vreme cat soda utilizata este produsa in fabrica, prin proceduri chimice.
Cu toate ca nu am vazut pana acum nici un sapun facut cu hidroxid de potasiu, nu va lasati amagit de explicatia “ hidroxid de potasiu = lesie”
Ne vedem la targul de la Muzeul taranului roman unde va astept cu un sapun din ulei de masline.

P.S. NU EXISTA SAPUN FARA SODA/POTASA CAUSTICA! Acele produse cosmetice care nu au una din aceste substante in compozitie, indiferent de forma de prezentare (“cum domne’ c-am luat eu un sapun si pe cutie scrie…” ), se numesc detergenti.

P.P.S Daca ati auzit ca sapunurile realizate prin metoda “melt & pour” nu au soda va inselati. Soda a fost folosita la obtinerea “bazei” de sapun pe care dvs. o topiti si o prelucrati.

De soda nu scapa nimeni! Muhahaha….