“Directiva 93/35/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 de modificare pentru a șasea oară a Directivei 76/768/CEE privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice prevede că, în conformitate cu procedura Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic menționată la articolul 10 din Directiva 76/768/CEE, Comisia elaborează un inventar al ingredientelor folosite în produsele cosmetice, pe baza informațiilor furnizate în special de industria de profil.
Inventarul trebuie să conțină informații privind identitatea ingredientelor, în special: denumirile INCI (fostă CFTA), Ph. Eur., INN, IUPAC și denumirile chimice, numerele Einecs/Elincs, CAS și numărul din Indexul Culorilor (CI), denumirea comună menționată la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 76/768/CEE modificată, precum și funcțiile ingredientelor și orice restricție obligatorii, condiții de utilizare și avertismente.
Nomenclatorul comun face posibilă identificarea substanțelor prin folosirea unui nume unic în toate statele membre, ceea ce duce la recunoașterea cu ușurință de către consumatori a substanțelor pe care au fost sfătuiți să le evite (de exemplu, din cauza alergiilor), indiferent de locul în care cumpără produsele cosmetice pe teritoriul Uniunii Europene. “
O lista a denumirilor INCI gasiti aici: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31996D0335:RO:HTML
Pana atunci va ajut cu urmatoarele informații despre cele mai uzitate ingrediente cosmetice, ceva mai prietenoase decat legislatia europeana:
Avocado – Persea americana, Persea gratissima
Shea/ Karite - Butyrospermum Parkii
Jojoba - Simmondsia Chinensis
Argan – Argania spinosa
Cocos - Cocos nucifera
Palmier - Elaeis guineensis – N.B – uleiul virgin de palmier este de culoare portocalie
Cacao - Theobroma cacao
Negrilica/Chimen negru/nigella – Nigella sativa
ovaz - Avena Sativa (Tarate de ovaz -Oat Bran)
Arbore de ceai/Tea Tree - Melaleuca Alternifolia
Menta/izma - Mentha Piperita (Peppermint) si/sau Mentha Viridis (Spearmint)
Lavanda- Lavandula Angustifolia (Lavender) -exista 39 de soiuri de Lavandula:
Scortisoara- Cinnamomum verum, zeylanicum
Grapefruit Citrus Paradisi
maslin- Olea Europaea
Canepa - Cannabis Sativa (Hemp)
Floarea soarelui- Helianthus Annuus (Sunflower)
Orez - Oryza sativa (rice)
Pentru potentialul nociv al unui ingredient puteti investiga pe acest site: http://www.cosmeticsdatabase.com/
Pentru ca ar fi iesit un post kilometric ma opresc aici si va recomand cu insitenta sa cititi etichetele inainte de a cumpara un produs si va documentati despre orice ingredient care vi se pare straniu.
Si inca ceva! Pentru ca multa lume nu intelege cum sta exact treaba cu soda in sapunuri, am observat ca din ce in ce mai multi producatori prefera sa treaca direct denumirea uleiului saponificat: in loc de “ulei de cocos si soda” direct “ulei saponificat de cocos/sodium cocoate” . Este absolut acelasi lucru.
"Un om informat face cat doi!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu