vineri, 29 octombrie 2010

Biologia credintei

O viata fara Iubire este lipsita de valoare
Iubirea este Apa Vietii
Bea-o pana la capat cu inima si cu sufletul

"Biologia credintei" este o carte interesanta pentru viitori parinti si nu numai. Ca sa va trezesc interesul va citez urmatorul fragment:
"

Cresterea constienta a copiilor

Cresterea constienta a copiilorFara indoiala ca ati auzit argumentul seducator ce sustine ca imediat ce parintii isi transmit genele copiilor lor, ocupa apoi locul din spate in viata acestora; ei trebuie apoi doar sa se abtina de la a abuza de copiii lor, trebuie sa-i hraneasca, sa-i imbrace si apoi sa astepte sa vada unde ii conduc genele preprogramate. Aceasta notiune le permite parintilor sa-si continue viata pe care o duceau inainte de nasterea copiilor, ei putand sa-si lase pur si simplu copiii la cresa, cu ingrijitorii de copii sau la gradinita. Este o idee seducatoare pentru parintii ocupati si/sau lenesi, precum si pentru parintii ca mine, care au copii cu personalitati radical diferite. Obisnuiam sa cred ca fiicele mele sunt diferite deoarece au mostenit seturi diferite de gene in momentul conceptiei - un proces aleator de selectie in care mama lor si cu mine nu am avut nici un rol. La urma urmei, ma gandeam, au crescut in acelasi mediu, deci motivul existentei acelor diferente trebuie sa fie natura (genele).

Realitatea, din cate stiu acum, este foarte diferita. Stiinta de frontiera confirma ceea ce mamele si tatii iluminati au cunoscut dintotdeauna: ca parintii conteaza - in ciuda cartilor bine vandute care incearca sa-i convinga ca nu asa stau lucrurile. Pentru a-l cita pe dr. Thomas Verny, un pionier in domeniul psihiatriei prenatale si perinatale: "Rezultatele aparute in literatura examinata de-a lungul deceniilor stabilesc fara nici o indoiala ca parintii au o influenta coplesitoare asupra atributelor mentale si fizice ale copiilor pe care ii cresc." (Verny si Weintraub, 2002)

Verny spune ca aceasta influenta incepe nu dupa, ci inainte de nastere. Cand Verny a sustinut pentru prima data, in cartea The Secret Life of the Unborn Child, ca influenta parintilor se intinde chiar si in perioada de gestatie, dovezile stiintifice erau inca putine la numar, iar expertii au fost sceptici. (Verny, 1981) Deoarece savantii credeau ca creierul uman nu devine functional decat dupa nastere, se presupunea ca fetusii si bebelusii nu au amintiri si nu simt nici o durere. La urma urmei, nota Freud - care a creat termenul de "amnezie infantila" - majoritatea oamenilor nu-si amintesc nimic din ce s-a intamplat inaintea varstei de 3-4 ani.

Oricum, specialistii in neurologie si in psihologia experimentala demoleaza acum mitul ca bebelusii nu-si pot aminti - sau, de fapt, invata - si impreuna cu acesta si notiunea ca parintii sunt simpli spectatori la desfasurarea vietilor copiilor. Sistemul nervos al fetusilor si al nou-nascutilor are posibilitati senzoriale si de invatare foarte vaste, precum si un tip de memorie pe care neurologii o numesc "memorie implicita".

Alt pionier al psihologiei prenatale si perinatale, David Chamberlain, scrie in cartea The Mind of Your Newborn Baby ("Mintea noului tau nascut"): "Adevarul este ca mult din ceea ce am crezut noi in mod traditional despre bebelusi este fals. Ei nu sant fiinte simple, ci complexe si fara varsta - mici creaturi cu ganduri neasteptat de mari." (Chamberlain, 1988)

Aceste mici si complexe creaturi au in pantecele matern o viata anterioara nasterii care le influenteaza profund comportamentul si sanatatea pe termen lung: "Calitatea vietii in pantecele matern, casa noastra temporara de dinainte de a ne naste, ne programeaza predispozitia pentru bolile arterei coronare, infarct, diabet, obezitate si o multime de alte conditii ale vietii ce va urma," scrie dr. Peter W. Nathanielsz in Life in the Womb: The Origin of Health and Disease ("Viata in pantecele matern: Originea sanatatii si a bolii"). (Nathanielsz, 1999)"


Dr. Bruce Lipton este o autoritate pe plan international in relatia dintre stiinta si spirit. Specialist in biologie celulara, a predat aceasta materie la University of Wisconsin's School of Medicine, iar mai tarziu a efectuat studii deschizatoare de drumuri la Stanford University's School of Medicine. A fost invitat sa vorbeasca la zeci de emisiuni radio si TV, precum si la conferinte nationale. Studiile sale despre membrana celulara au prevestit noua stiinta a epigeneticii si au facut din el o personalitate a Noii Biologii.
Pentru mai multe detalii despre dr. Lipton si cercetarile sale vizitati pagina de internet http://www.brucelipton.com/.
Cartea se gaseste in librarii tiparita de editura "For you"

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Ninon de l'Enclos


Pe numele ei adevarat Anne, s-a nascut la 1620 si a trait 85 de ani, o varsta remarcabila pentru acele vremuri. Ceea ce este si mai remarcabil este ca se spunea despre ea ca la 80 de ani arata ca la 30. Cu fata neteda si fara riduri, cu un decolteu splendid si ca atare cu o multime de amorezi. Este femeia despre care se spune ca ar fi primit din partea cardinalului Richelieu suma de cincizeci de mii de coroane pentru o noapte de amor.
Secretul acestei frumuseti? O "banala" crema de noapte care ajuta pielea sa-si pastreze supletea si prospetimea. Din pacate ingredientele originale sunt greu de gasit la ora actuala - reteta contine spermantet, care este o substanta ceroasa obtinuta din grasime de balena.
Reteta initiala, asa cum a fost ea dezvaluita la 1710 de catre ingrijitoarea personala a doamnei, dupa moartea lui Ninon, contine ulei de migdale, osanza de porc , spermantet si suc de ceapa.
Pornind de la aceste informatii am cautat variante de grasimi cu proprietati asemanatoare pentru a imi face o crema care sa fie pe placul meu si sa aiba macar jumatate din eficienta celei originale.
Am pastrat uleiul de migdale si sucul de ceapa iar in locul spermantetului am utilizat ceara de albine si in locul osanzei de porc am folosit unt de mango.
Pana la sfarsitul anului aceasta va fi singura crema de fata pe care o voi utiliza. Daca are efect ma apuc s-o produc pentru vanzare. Daca mai este cineva interesat sa devina cobai in acest experiment cosmetic astept un mesaj :)
O zi minunata cu mult soare.

vineri, 15 octombrie 2010

Tinerete fara batranete


O masca excelenta care efectiv iti ia de pe fata 5 ani! Foarte usor de preparat in casa, foarte usor de aplicat. Ce aveti nevoie?
- o ora special rezervata pentru rasfat (fara telefoane, pisici, catei, copii, bucate si alte lucruri importante si evident extrem de urgente)
- 1 lingurita de miere
- 6 lingurite de ulei de migdale dulci (poate fi si ulei de samburi de caisa sau de borago sau de luminita - evening primrose)
- 2 lingurite de pudra de migdale (migdale crude macinate cu blenderul sau in mojar)
- 3 picaturi de ulei esential de geranium (sau lavanda, neroli, portocal)

Mod de preparare:
Intr-un bol de sticla puneti mierea, uleiul si pudra de migdale. Tineti bolul deasupra unui vas cu apa fierbinte pana cand amestecul de masca se incalzeste si se omogenizeaza , adaugati uleiurile esentiale si amestecati bine. Masca trebuie sa fie calda (38-40 grade).

Curatati fata bine cu produsele dvs. obisnuite. Aplicati masca pe fata curata si lasati-o timp de 20 – 30 minute. Stergeti apoi fata cu un disc demachiant si clatiti cu apa plata sau cu o apa florala (trandafiri, flori de portocal).

Voila! FARA RIDURI!!

Urmeaza secretele frumoaselor frantuzoaice ;)

marți, 31 august 2010

PADINA FEST!!!!


Ce este Padina Fest?

* Manifestare la mare inaltime pentru iubitorii muntelui
* Modalitate de exprimare a tuturor satisfactiilor pe care le poate oferi muntele
* Cea mai VERDE miscare facuta in Romania la mare altitudine
* Imbinarea muzicii cu natura
* Cel mai original cinematograf de la peste 1499m inaltime

Ce poti face aici?

*
Workshop-uri de: origami, hartie manuala, poi-uri si lectii de chitara!
*
Echilibru la 1500 de metri inaltime alaturi de Pro Boulder Project si Gibbon Slackline
*
O sa avem parte de consursuri de catarat pe plasa
*
Solutia cea mai ieftina si cea mai eco de a veni la Padina Fest: partajarea masinii
*
Stillborn si-au anuntat venirea
*
MAINILE SUS pentru Suie Paparude la Padina Fest!
*
Emeric Imre o sa fie cu noi la Padina Fest!
*
Titus Constantin si-a anuntat venirea!
*
Tapinarii vin si ei!
*
Micul Paris au confirmat ca vin!
*
OCS si-au anuntat venirea la Padina Fest!
*
Padina Fest spune Hello! celor de la Les Elephants Bizarres!
*
Kumm canta la Padina Fest!
*
Vine Toulouse Lautrec!
*
Camelia ne pregateste cadouri surpriza!

*
Pentru ca diminetile te pui in miscare mai greu, ne-am gandit sa-ti aducem instructorul tau personal de sport. Iulian va avea grija sa iti incalzesti inchieieturile, ligamentele si muschii, astfel incat vei fi energizat pentru o zi plina de aventuri.

*
Oina este sportul nostru national, iar la Padina Fest vei putea sa iti reamintesti regulile jocului si sa descoperi cat de mult iti place. Oraganizatorii impreuna cu Ascociatia Oina iti vor pune la dispozitie echipamentele, terenul si indrumarea de care ai nevoie.

http://www.padinafest.ro

luni, 30 august 2010

Sfaturi Ayurvedice

Pielea noastra este un organ care respira si se hraneste, asa ca ar trebui sa dam aceiasi atentie produselor cosmetice pe care le folosim ca si alimentelor. Pielea este o reflexie a ceea ce se petrece in corpul nostru, drept pentru care nu ne putem astepta sa avem o piele frumoasa si sanatoasa daca stilul nostru de viata nu se afla in armonie cu constiutia noastra. In Ayurveda sunt descrise trei tipuri de constitutii: Vata, Pitta si Kapha.

Fiecare tip de piele are nevoie de o anumita ingrijire pentru a fi stralucitoare. Ideal ar fi ca fiecare sa-si faca un test prin care ca se lamureasca in ce categorie de constitutie se incadreaza astfel incat sa poata adopta un regim de viata sanatos pentru constitutia pe care o are.

Pana atunci eu va ofer cateva idei generale despre tipurile de piele si ce puteti face pentru a imbunatati aspectul tenului vostru:

Pentru toate tipurile de constitutii, dimineata , pe stomacul gol , beti o cana de apa fierbinte in care ati stors zeama unei lamai. Acesta este un foarte bun stimulent al sistemului digestiv si ajuta la eliminarea toxinelor din organism.


Piele tip Vata

Tipul Vata are ca element dominant aerul /spatial. In general pielea tip Vata este subtire, uscata, delicata, cu pori mici si racoroasa la atingere. Daca exista un exces de Vata pielea va fi aspra, excesiv de uscata si va avea problem legate de exeme, descuamari. Cea mai mare problema a pielii tip Vata este predispozitia la aparitia ridurilor timpurii si pierderea elasticitatii pielii.

Recomandari pentru pielea tip Vata:
- evitati expunerea la frig si la vant

-dieta optima este alcatuita din cereale, supe si mancaruri calde, nu foarte picante. Fructele trebuie sa fie dulci si zemoase. Apa este absolut necesara pentru hidratare iar ca ceaiuri cele mai bune sunt cele de musetel si ghimbir. In alimentatie este ideala folosirea grasimilor sanatoase cum ar fi ghee sau ulei de masline.

- ideal este masajul zilnic cu ulei cald de susan

- folositi produse cosmetice pentru pielea sensibila, pe cat posibil fara chimicale daunatoare. Uleiurile esentiale recomandate sunt cele de lavanda, trandafir, santal . NU folositi uleiurile esentiale nediluate! Pentru pielea tip Vata uleiul de dilutie este cel de seminte de susan iar raportul de diluare trebuie sa fie cat mai mare (1-5 picaturi ulei essential la 10 ml ulei de susan). Ideal este sa incepeti cu cantitatea minima de ulei essential si sa faceti propriile teste de toleranta.

- Vata este echilibrata prin meditatie, pranayama si yoga


Pielea tip Pitta
Elementul predominant in Pitta este focul. Pielea tip Pitta este calda, deschisa la culoare – rozacee, se arde usor la soare, tendinta de formare a pistruilor si a alunitelor. Excesul de Pitta determina aparitia acneei, cuperoza,pete si pigmentari.


Recomandari pentru pielea tip Pitta:
- evitati soarele si caldura

- dieta ideala pentru Pitta este cea nu foarte fierbinte, picanta sau sarata. Evitati carnea si acoolul. Alimentele ideale sunt legumele fierte in aburi, folositi coreandru, chimen si fenicul pentru aromatizare. Fructele trebuie sa fie dulci si racoritoare . Apa este obligatorie. Sucul de aloe este recomandat.

- uleiul de masaj sau pentru diluarea uleiurilor esentiale este cel de cocos. Uleiuri esentiale recomandate sunt cele de lavanda si trandafir.

- folositi produse cosmetice cat mai naturale. Cele mai bune sunt cele care contin trandafir (ulei, petale, apa de roze)


Pielea Kapha
Elementele dominante sunt apa si pamantul. Pielea Kapha este palida, groasa, uleioasa, moale si rece. Avantajul major este ca imbatraneste foarte tarziu si frumos, fara riduri. Este cea mai toleranta piele. Excesul de Kapha determina pori mari, puncte negre si exces de grasime.

Recomandari pentru pielea Kapha:
- Pielea tip Kapha are tendinta de a acumula toxine mai mult ca oricare alta piele asa ca exfolierile si curatarile profunde, saptamanale, sunt binevenite.

-evitati mancarurile reci, grase si dulci. Evitati prajelile. Ideale sunt legumele asezonate cu condimente astringente ca piperul , patrunjel, ghimbir.

- faceti sport zilnic pentru imbunatatirea circulatiei.

- uleiurile esentiale recomandate sunt cele de busuioc, camphor si rasinoase (pin, brad). Uleiul purtator este cel de jojoba


In general folositi produse care nu au fost testate pe animale, sunt fara parfumuri si coloranti sintetici, fara produse petrochimeice, alcooli, uleiuri minerale, parabeni sau alte realizari ale chimiei modern. Si mai ales, NICIODATA nu va culcati fara sa va curatati fata!
In timpul noptii piele se reface, ca intregul noastru organism, si de aceea este bine s-o lasam sa respire cat mai usor.

O zi minunata va doresc!



vineri, 30 iulie 2010

La munte sau la mare, soare sa fie!


Toata iarna am plans dupa soare! Acum, normal, ne plangem de arsuri :). Vreti un bronz frumos? Vreti sa aratati senzational la intoarcerea din concediu, nu ca un fel de lepros de pe care curg piei? Vreti sa scapti de usturimea aia ingrozitoare? Nimic mai simplu! Iata cateva sugestii utile:
Kit de vacanta: suplimente nutritive cu caroten, ulei de masline, ulei de floarea soarelui, unt de shea, ulei esential de lavanda, bicarbonat de sodiu
Inainte de plaja
Cu cateva zile inainte de concediu incepeti sa luati un supliment nutritiv cu caroten - de la plafar. O pastila pe zi stimuleaza producerea de melanina la nivelul pielii astfel incat soarele nu va va arde din prima (continuati sa luati pana cand pielea este bronzata si nu se mai arde). Intrebati-va medicul de familie daca nu are ceva impotriva.
Ingrijiti-va pielea cu ceva mai multa atentie: dupa baie folositi pe tot corpul , la alegere, ulei de argan, ulei de masline, unt de cacao, unt de shea sau in aceste timpuri grele chiar si cu ulei de floarea soarelui presat la rece (continutul de vitamina E este foarte ridicat).

La plaja
Folositi creme cu factor de protectie adecvat tipului dvs. de piele. Puteti sa "imbunatatiti" crema respectiva amestecand-o cu ulei de masline sau cu unt de karite.
Nu stati la soare in miezul zilei, chiar daca v-ati dat cu crema sau ati luat suplimente cu caroten.

Dupa plaja
Conversatia a fost atragatoare si berea rece si ati uitat sa va dati cu crema si sunteti rosu ca un rac! Puteti sa diminuati neplacerea facand o baie calduta in care adaugati continutul a doua plicuri de bicarbonat de sodiu (din magazin, raionul materii prime pentru prajituri). Ungeti apoi pielea cu ulei de masline sau unt de shea sau ulei de floarea soarelui (presat la rece) in care puteti adauga 1-2 picaturi de ulei esential de lavanda. Puteti face chiar o solutie din apa (distilata - de la farmacie) si ulei esential de lavanda - la 100 ml apa 1-2 picaturi de ulei. Pulverizati usor zonele afectate. Daca arsura este grava este indicat sa mergeti la doctor.
Daca ati fost prevazator si nu semanati cu un rac fiert, un dus caldut urmat de un masaj cu ulei este bine venit. Pielea este supusa "agresivitatii" soarelui si trebuie ajutata sa faca fata. Uleiul de masline, untul de shea si, pentru cei cu dare de mana, uleiul de argan ajuta la refacerea echilibrului hidrolipidic al pielii si va ajuta sa nu va cojiti si mai ales sa nu faceti riduri.
Vacanta placuta si mult soare!